Elinor Danusia Popescu | Curiozități istorice de iarnă | 05.11.2025

---

#1 DE UNDE VINE BRADUL DE CRĂCIUN?
TRADIȚIA ȘI ISTORIA LUI ÎN ROMÂNIA

Bradul de Crăciun, cu luminițele, globurile și mirosul său de iarnă curată, este astăzi nelipsit din casele noastre în luna decembrie. Este simbolul bucuriei, al familiei și al speranței. Dar te-ai întrebat vreodată de unde vine această tradiție? Povestea bradului de Crăciun începe cu mult înainte ca marile orașe să fie împodobite cu instalații și târguri festive.

1/ Originile precreștine ale bradului

Cu mii de ani în urmă, în culturile europene precreștine, copacii veșnic verzi — bradul, pinul sau molidul — simbolizau viața care învinge iarna și moartea naturii. Celții, de pildă, foloseau crengi de brad în ritualuri menite să alunge spiritele rele și să aducă noroc în casă. Era un gest de protecție, dar și de speranță că primăvara va reveni.

2/ De la tradiția germană la sărbătoarea modernă

În secolul al XVI-lea, în Germania, apare ceea ce putem numi „primul brad de Crăciun” (Tannenbaum / Weihnachtsbaum). Familiile decorau brazi naturali cu mere roșii, nuci și lumânări, simboluri ale vieții, luminii și belșugului. Se spune că Martin Luther (1483-1546) ar fi fost primul care a adăugat lumânări aprinse într-un brad, inspirat de frumusețea stelelor printre crengile verzi. De aici, tradiția s-a răspândit treptat în întreaga Europă, odată cu creșterea influenței culturale germane și cu modernizarea obiceiurilor de Crăciun.

3/ Cum a ajuns bradul în România

În spațiul românesc, obiceiul bradului împodobit a fost adoptat în secolul al XIX-lea, mai întâi în Transilvania, prin influența germană și austriacă. De aici, a trecut rapid și la curtea regelui Carol I și a reginei Elisabeta, care au introdus obiceiul împodobirii bradului de Crăciun la palat. Bradul s-a răspândit în toate regiunile, devenind un simbol al Crăciunului românesc. Până la începutul secolului al XX-lea, bradul împodobit era deja nelipsit din casele românilor, alături de colinde și masa de sărbătoare.

4/ Mai mult decât un decor

Astăzi, în jurul bradului de Crăciun se adună familia, se cântă colinde, se deschid cadourile și se păstrează amintiri. Bradul ne leagă de trecut, de copilărie și de ideea că, indiferent de vremuri, lumina și bucuria se aprind în fiecare iarnă în sufletele noastre.

Ce părere ai despre această tradiție?

Lasă-mi un comentariu pe canalul meu de YouTube, la filmulețul despre bradul de Crăciun! 🌲

Tradiția felicitărilor de Crăciun are o istorie mai veche decât pare. Primele urări scrise dedicate sărbătorii Nașterii Domnului apar încă din secolele XV–XVI, sub formă de scrisori personale trimise între nobili sau clerici.

Cea mai veche piesă păstrată, adesea considerată un precursor al felicitării moderne, este o lucrare manuscrisă trimisă în 1611 de Michael Maier către regele Iacob I al Angliei — un gest simbolic, nu un produs tipărit.

Regele Iacob I al Angliei (1566-1625)

Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Iacob_I_al_Angliei#/

Modelul felicitării de Crăciun așa cum o cunoaștem astăzi s-a conturat însă abia în 1843, la Londra, când funcționarul și filantropul Sir Henry Cole (1808-1882) a comandat o felicitare tipărită pentru a o trimite prietenilor săi.

Ilustrația, realizată de John Callcott Horsley, reprezenta o familie în jurul mesei de sărbătoare și purta mesajul „A Merry Christmas and a Happy New Year to You”. Aceasta este considerată, în mod unanim, prima felicitare de Crăciun comercială din lume, imprimată în 1000 de exemplare.

Sursa : https://www.vam.ac.uk/articles/the-first-christmas-card

Obiceiul s-a răspândit rapid în Europa occidentală, iar spre sfârșitul secolului al XIX-lea ajunge și în spațiul românesc, odată cu modernizarea și dezvoltarea serviciilor poștale. În ziarele și librăriile din marile orașe — București, Iași, Brașov, Cluj — au început să se vândă cărți poștale ilustrate și felicitări tipărite cu teme de iarnă, religioase sau laice.

Primele exemple românești păstrate datează, potrivit muzeelor și colecțiilor particulare, din primele decenii ale secolului XX. De pildă, există felicitări și cărți poștale de Crăciun datate 1906–1908, ilustrate cu peisaje de iarnă sau îngeri, trimise între prieteni, ofițeri și familii. Ele erau scrise cu cerneală, uneori și în creion, pe cartoane decorate, iar textul era politicos, cald și elegant — dovadă a unei societăți urbane care prețuia comunicarea personală.

Felicitare de la 1907.

Sursa: https://alba24.ro/

În perioada interbelică, trimiterea felicitărilor de Crăciun a devenit un obicei răspândit în mediul urban. Urările tipice exprimau dorințe de sănătate, noroc și belșug, iar uneori includeau versuri din colinde sau imagini inspirate de tradițiile locale.

Astăzi, când majoritatea felicitărilor sunt digitale, cele tipărite de odinioară ne amintesc de farmecul unei epoci în care timpul era o dovadă de atenție, iar un gând bun scris de mână avea o valoare aparte.

Ce părere ai despre această tradiție?

Lasă-mi un comentariu pe canalul meu de YouTube, despre felicitările de Crăciun! 🎅

La curţile domneşti din Principatele Române —Ţara Românească şi Moldova — trecerea în noul an devenea un prilej de strălucire și fast, unde ceremonialul politic, simbolistica puterii și dorința de prosperitate se împleteau armonios.

1/ Întâmpinarea Anului Nou

Ziua de 1 ianuarie (în contextul ortodox, de Sfântul Vasile) devenea moment de mare solemnitate la curte. Domnitorul se îmbrăca în straie de sărbătoare, participa la slujba oficiată în biserica domnească, apoi primea soli, boieri şi dregători veniţi să-i ureze de bine pentru anul care începea. Relatările vremii notează că după slujbă cortegiul domnesc se deplasa spre sala de ospăţ, prin alai, iar poporul aşternea covoare sau basmale în faţa domnitorului — gest ce sublinia respectul şi rangul acestuia.

Tabloul votiv Mănăstirea Hurezi - Constantin Brâncoveanu și familia sa

Sursa: https://commons.wikimedia.org

2/ Ospăţul şi ritualurile mesei

Masa de Anul Nou era una fastuoasă, în care se combinau preparate alese, vinuri de calitate, muzică şi ceremonii. Când domnitorul începea să mănânce, era semnalul pentru tunuri, muzică sau alte semne de sărbătoare. Un detaliu inedit este consemnat de secretarul domnitorului Constantin Brâncoveanu, Anton Maria del Chiaro: dacă un boier strănuta la masa de Anul Nou, i se aducea imediat un pahar de vin şi o bucată de postav fin pentru haina sa.
Dacă strănuta domnitorul, vistiernicul era obligat să-i facă dar un brocart de aur pentru o haină.

Tot de la secretarul italian aflăm că la finalul mesei se aducea o plăcintă mare în care erau ascunse bileţele : ,,Ca desert, se serveşte plăcintă, în care sunt băgaţi bani şi bilete cu conţinut amuzant. Fiecare boier e dator să cetească tare conţinutul foaiei sale de plăcintă şi se nimeresc cuvintele: beţie, îngâmfare, făţărnicie, râvnitor de domnie, la care domnitorul: adăoga câte un cuvânt de duh care stârnia entuziasmul comesenilor”.
(Del Chiaro, Anton-Maria, Revoluţiile Valahiei, după textul reeditat de Nicolae Iorga, Iaşi, Viaţa Românească, 1929).

Sursa : https://www.monitorfg.ro

Dimitrie Cantemir, în Descrierea Moldovei, oferă o imagine vie a unei mese domneşti de sărbătoare de acum 400 de ani: ,,Prin tobe şi trâmbiţe se anunţă aducerea bucatelor. Stolniceii, în cap cu vătaful şi cu al doilea stolnic, le iau dela bucătărie şi le prezintă marelui stolnic spre a fi pus pe masă. După venirea domnului, mitropolitul spune rugăciunile obişnuite şi binecuvintează bucatele, marele medelnicer aduce apa de spălat pe mâini. După ce domnul se aşează la locul său, se aşează şi ceilalţi toţi după rangul lor, iar consilierii şi boierii cei mari stau împrejur îndeplinându-si fiecare funcţiunea.
Marele Stolnic gustă întâiu mâncarea care se pune în faţa domnului; după aceea, când domnul întinde mâna ca să ia mâncarea, se trage cu tunul şi răsună muzica creştină şi cca turcească. Marele paharnic toarnă primul pahar şi gustă întâiu el vinul într'un păhăruţ mai mic, ceea ce pe moldoveneşte se chiamă credinţa.” (Cantemir, Dimitrie, Descrierea Moldovei, Cartea Românească, București, 1942, p. 96)

3/ Daruri, solii şi spectacolul puterii

Sărbătoarea nu era doar convivială, ci şi politică: domnitorul primea solii, oferea daruri boierilor şi folosea prilejul pentru a-şi arăta statutul public. Conform unor surse, mesele de sărbătoare erau momente în care domnitorul putea recompensa demnitari sau retrage ranguri. Totodată, fastul era foarte important: ,,Masa urmează tot mai aprinsă de vinurile cele mai bune, şi licherurile, care la mesele lui Constantin Brâncoveanu erau din cele mai alese din Europa. Mâncărurile erau gustoase şi preparate după bucătăria franceză, nemțească şi italiană. Era o veche datină, ca la zile solemne sau la nuntă boierească, farfuriile să nu se ridice de pe masă, ci se puneau una peste alta, şi se formau coloane de farlurii atît de înalte, că boierii, chiar în picioare, nu vedeau pe cei de cealaltă parte a mesei.” (Del Chiaro, Anton-Maria, opera citată).

Boierii surprinşi la ospăţ de trimişii lui Vlad Ţepeş, pictură de Theodor Aman

Sursa: https://ro.wikipedia.org

4/ Simbolismul şi începutul de an

Dincolo de fast, Anul Nou la curţi transmitea un mesaj de înnoire, de speranţă şi de reconstituire socială. Într-o epocă în care domnitorii români imitau ceremoniale bizantine sau otomane pentru a-şi afirma legitimitatea, masa domnească de la începutul anului devenea un moment ritual în care se reafirma comunitatea, rangul şi ordinea domnească.

5/ Ce ajunge astăzi să ne spună aceste obiceiuri

Pentru noi, astăzi, descrierea acestor ceremonii ne deschide o fereastră spre lumea curţilor domneşti, arătând că sărbătorirea Anului Nou era un moment ritualizat, cu elemente sociale, politice şi spirituale.
Dacă în satele româneşti tradiţiile de Anul Nou (colinde, pluguşor, sorcova etc.) se concentrau pe comunitate şi cicluri agrar-rituale, la curte luxul, protocolul şi simbolismul rangului erau dominante.

Grup de copii colindători din Bucovina

Sursa: https://www.romaniajournal.ro

Ce părere ai despre această tradiție?

Lasă-mi un comentariu pe canalul meu de YouTube, despre aceste tradiţii!

În Franța, Crăciunul nu este doar o sărbătoare religioasă, ci și o celebrare a artei de a trăi frumos. Lumini elegante împodobesc străzile marilor orașe, piețele de Crăciun aduc parfum de vin fiert și prăjituri cu migdale, iar fiecare colț al țării își păstrează farmecul propriu în jurul acestei sărbători.

Momentul central al sărbătorii este Réveillon de Noël, cina din Ajunul Crăciunului, când familiile se reunesc în jurul unei mese bogate. Pe masa francezilor se regăsesc preparate rafinate – foie gras, curcan umplut sau stridii, urmate de desertul-simbol: bûche de Noël, o ruladă în formă de buturugă, care amintește de vechiul obicei al lemnului aprins în noaptea de Crăciun, pentru a aduce protecție și belșug în anul următor. În secolul al XIX-lea, patiserii parizieni au transformat simbolul buturugii într-un desert spectaculos, decorat cu cremă de ciocolată, zahăr pudră și mici figurine de iarnă.

Bûche de Noël

Sursa: https://www.cosmopolitan.fr

Copiii îl așteaptă cu emoție pe Père Noël, care aduce daruri, de obicei lăsate în pantofi, lângă șemineu sau brad. În unele regiuni, precum Alsacia, tradițiile se împletesc cu influențe germane, iar târgurile de Crăciun sunt adevărate spectacole de lumină și culoare. Primul târg de Crăciun din Europa s-a organizat la Strasbourg, în secolul al XVI-lea. Orașul este considerat și astăzi „capitala Crăciunului” (Capitale de Noël).

Place Kléber, Strasbourg, 1859

Sursa : https://en.wikipedia.org

Place Kléber, Strasbourg, în zilele noastre

Sursa: https://travel-the-world.ro/strasbourg-capitala-craciunului/

În sudul țării, mai ales în Provence, se păstrează o tradiție aparte: „Les treize desserts” – cele 13 deserturi servite la finalul cinei de Crăciun, simbolizând pe Hristos și cei 12 apostoli. Printre ele se numără turta dulce, nuga, fructele proaspete, biscuiții, precum și fructele confiate – o explozie de arome și semnificații.

Sursa: https://en.wikipedia.org

Crăciunul în Franța este, așadar, o îmbinare perfectă între eleganță, spiritualitate și bucurie. O sărbătoare a rafinamentului culinar, dar și a apropierii dintre oameni – trăită cu gust, cu emoție și cu acel je ne sais quoi care definește farmecul francez.

Ce părere ai despre această tradiție?

Lasă-mi un comentariu pe canalul meu de YouTube, despre aceste tradiţii!

Colindele românești reprezintă una dintre cele mai vechi tradiții de Crăciun și fac parte din patrimoniul cultural imaterial al românilor. Transmise din generație în generație, aceste cântece sacre și festive păstrează atât elemente precreștine, cât și influențe creștine, oferind o imagine fascinantă asupra evoluției culturii românești.

Sursa: https://www.historia.ro

1/ Originea colindelor românești: între ritual și sărbătoare

Cele mai multe studii etnologice arată că originea colindelor se află în rituri precreștine legate de solstițiul de iarnă. În vechime, aceste cântece aveau rol de urări pentru belșug, protecție și fertilitate, fiind parte din ritualurile comunitare care marcau trecerea dintre ani. Colindatul funcționa ca un act magic: alunga spiritele rele și aducea noroc pentru gospodărie și familie.

Cuvântul „colind” provine, cel mai probabil, din latinescul calendae, sărbătorile romane de la începutul fiecărei luni, în special cele din ianuarie. Alte teorii indică o conexiune cu termenul slav koleda, prezent în mai multe culturi est-europene. În mod cert, tradiția românească s-a format prin suprapunerea influențelor romane, slave și locale.

2/ Colindele după creștinare: Nașterea Domnului în centrul tradiției

Odată cu răspândirea creștinismului, colindele au fost reinterpretate și integrate în ciclul sărbătorilor religioase. Mesajul lor s-a transformat: de la cântece pentru fertilitate la cântări care vestesc Nașterea lui Iisus Hristos. Celebrele „O, ce veste minunată”, „Trei păstori” sau „Astăzi s-a născut Hristos” sunt astăzi indispensabile în repertoriul colindătorilor.

Totuși, structura veche nu a dispărut. Refrene precum „Florile dalbe” sau „Lerui-ler” sunt considerate reminiscențe arhaice care amintesc de simbolurile naturii și de ritualurile de reînnoire specifice iernii.

Sursa : https://www.historia.ro

3/ Colindatul la români: ceata, ritualul și comunitatea

În satele românești tradiționale, colindatul era o formă de organizare comunitară. Copiii, flăcăii sau chiar bărbații maturi se adunau în ceată, un grup cu reguli proprii, condus de un lider. Colindătorii mergeau din casă în casă, aducând urări și binecuvântări, iar gazdele oferau colaci, mere, nuci sau alte daruri simbolice.

În unele zone, colindele au fost păstrate în formă dialogată, două grupuri alternând versurile. Acest tip de colindă este considerat unul dintre cele mai arhaice și mai spectaculoase moduri de interpretare din folclorul românesc.

Sursa: https://ziarullumina.ro

4/ Colindele românești în prezent

Astăzi, colindele continuă să fie un element central al tradițiilor de Crăciun. În mediul rural, colindatul se păstrează aproape neschimbat. În orașe, el a devenit un obicei cultural, prezent în școli, biserici, ansambluri folclorice sau în cadrul evenimentelor de sărbători.

Multe colinde au fost înregistrate, armonizate sau prelucrate în variante moderne. Etnologii și muzicologii au contribuit la conservarea lor, iar artiști contemporani le readuc în atenția publicului tânăr.

Sursa: https://www.oradesibiu.ro

Ce părere ai despre această tradiție?

Lasă-mi un comentariu pe canalul meu de YouTube, despre aceste tradiţii!